Ce este o aplicație desktop?
Înainte de Windows 8 și Windows 10, auzeam termenul app (aplicație) doar atunci când ne refeream la smartphone-uri și tablete cu Android și iOS, niciodată la PC-urile tradiționale. Acum avem aplicații (apps) și pentru Windows. Ce este o aplicație din Microsoft Store? Dar o aplicație universală Windows? Ori o aplicație desktop? Cu ce sunt ele diferite de programele tradiționale?
Ce au în comun aplicațiile și programele? Sunt software!
Dacă te uiți în ansamblu, aceste concepte sunt de fapt același lucru: software care transmite instrucțiuni calculatorului sau dispozitivului pe care este instalat, să facă ceea ce dezvoltatorul său l-a creat să facă. De asemenea, acest software spune dispozitivului pe care se află și cum să facă ce are de făcut.
Ce sunt programele sau aplicațiile desktop (desktop apps)?
Când vine vorba de Windows 10, profesioniștii din IT și publicații de tehnologie folosesc termeni precum programe, aplicații, sau aplicații desktop (desktop apps) și comută între aceștia. Asta pentru că sunt același lucru: aplicații tradiționale pentru Windows, pe care le instalezi și le folosești cu un mouse și o tastatură, de la primele versiuni de Windows încoace.
Cele mai importante caracteristici ale aplicațiilor desktop
Aplicațiile desktop tind să aibă mai multe caracteristici și să realizeze sarcini multiple. Uneori ele pot efectua un set foarte mare de sarcini.
Merg foarte bine doar atunci când sunt utilizate cu un mouse și o tastatură și mai puțin bine pe un ecran tactil.
În Windows 10 și în Windows 8.1 sunt executate cu permisiuni limitate dar pot primi drepturi de administrator de la utilizator. Unele aplicații desktop, precum programele de securitate, nu pot funcționa corect fără permisiuni de administrator.
Atunci când primesc drepturi de administrator, programele pot schimba sistemul de operare și aspecte ale funcționării acestuia.
Programele pot rula în instanțe multiple, în paralel. De exemplu, poți deschide aceeași aplicație desktop de două, trei sau mai multe ori și poți lucra cu fiecare instanță separate de celelalte. Pe un calculator cu mai multe monitoare, poți afișa orice instanță pe orice monitor sau toate instanțele programului pe toate monitoarele. Aplicațiile desktop pot fi folosite în orice versiune de Windows: Windows 10, Windows 8.1 sau Windows 7. Dar, unele s-ar putea să nu fie compatibile cu versiuni vechi de Windows, în funcție de cum au fost programate. Pot instala servicii de Windows care le oferă acces la diferite resurse de sistem și execută sarcini complexe de lucru în beneficiul utilizatorului. Programele VPN și antivirușii sunt cele mai comune exemple de tipuri de aplicații care instalează servicii în Windows.
Pe parcursul instalării lor, acestea pot instala bloatware – programe nedorite, în funcție de cum le-a programat dezvoltatorul lor, pentru a face bani de pe urma lor.
Aplicațiile desktop pot avea orice fel de conținut. Ele nu sunt moderate și aprobate de Microsoft decât dacă sunt distribuite prin Magazinul Microsoft.
Programele pot fi distribuite așa cum dorește dezvoltatorul lor, inclusiv prin Magazinul Microsoft. De asemenea, ele pot fi instalate din orice sursă: saituri web, discuri de instalare, stick-uri USB și alte medii de instalare.
Aplicațiile desktop instalate sunt listate mereu în “Panoul de Control->Programe -> Programe și Caracteristici” și pot fi dezinstalate din această locație.
Programele pot fi actualizate manual de către utilizator ori automat, prin servicii de actualizare create pentru acest scop de dezvoltatorii lor sau prin aplicații din terțe părți. Dacă un program este distribuit prin Magazinul Microsoft acesta este actualizat automat de către Magazinul Microsoft.
Actualizările aplicațiilor desktop nu sunt mereu gratuite. Dezvoltatorul unei aplicații desktop poate cere o taxă pentru actualizarea la cea mai nouă versiune.
Atunci când cumperi un program, banii se duc direct la dezvoltator. Dacă este distribuit prin Magazinul Microsoft, Microsoft primește un comision, iar restul se duce la dezvoltator.
Aplicațiile desktop pot avea orice model de licențiere: de la modele proprietare la licențe open-source gratuite.
Programele nu trebuie să îndeplinească anumite cerințe care vin din partea Microsoft, exceptând scenariul în care sunt distribuite prin Magazinul Microsoft. Singurele cerințe pe care trebuie să le respecte sunt cele impuse de dezvoltator.
Acestea funcționează pe sisteme cu procesoare Intel și AMD, care folosesc arhitectura x86. Nu pot funcționa nativ pe procesoare mobile ARM, cum sunt cele de pe smartphone-uri, decât dacă se folosește o formă de virtualizare.