Integrare si interpretare Google Analytics
Ce este Google Analytics?
Google Analytics este o aplicatie pusa la dispozitie de catre Google, care te ajuta sa masori impactul pe care website-ul tau il are asupra utilizatorilor. Este vorba de feedback cantitativ si calitativ, informatii utile pentru performanta magazinului tau online care iti faciliteaza calea spre succes prin rapoarte detaliate, pe baza datelor colectate si analizate din site. Acestea te ajuta sa intelegi de ce site-ul tau are nevoie de optimizare, de ce intr-o anumita zi din luna ai avut trafic mai mare sau mai mic, de ce rata de respingere a crescut sau a scazut la un anumit produs etc.
Crearea unui cont de Analytics este un proces simplu. Urmeaza adaugarea unui profil pentru fiecare cont creat, inserarea tag-urilor si obtinerea codurilor de urmarire care permit aplicatiei sa preia si sa analizeze datele ce tin de magazinul tau online. O optiune foarte utila este conectarea contului de Google Analytics cu cel de AdWords, pentru a obtine rezultate despre anunturile tale. Practic, Google Analytics iti permite sa detii controlul asupra site-ului tau.
Folosesti alerte personalizate pentru magazinul tau online?
Sa detii un magazin online care ofera experienta de calitate poate parea o activitate in genul mersului pe sfoara la 10 metri inaltime, in timp ce jonglezi cu oua. Asta se intampla deoarece exista un volum prea mare de date in ceea ce priveste site-ul si poti pierde, deseori, din vedere detalii importante. Alertele personalizate iti usureaza considerabil munca, daca le setezi pentru a urmari aspectele care conteaza.
Tine minte ca website-ul tau poate trece atat prin schimbari avantajoase cat si prin scaderi bruste si probleme care afecteaza capitalul reputational si ratele de conversie. Poate sa fie vorba de o mentionare pe un site urias, care iti asigura o crestere remarcabila a traficului in site sau poti fi tras in jos de o cadere de server sau orice alta actiune negativa. In acest caz, ai nevoie sa afli imediat care e problema, pentru a atenua consecintele.
Tipurile de alerte pe care le poti crea sunt limitate doar de combinatia de aspecte pe care vrei sa le monitorizezi. Totusi, exista cateva tipuri de alerte care ar trebui sa fie setate pentru orice tip de magazin online, deoarece contribuie substantial la supravegherea constanta si practica a site-ului. Poti seta alerte personalizate zilnic, saptamanal sau lunar.